2.Sebastian

Cind cugetul meu si-a atins o virsta de 14 ani eram un copil obisnuit , adica un minor care nu stia ce-i asta singuratate, ura, deceptie, durere , si desigur nu stiam de fluturasii cei veseli din interiorul organismului. Aveam multi prieteni , si eram in buna intelegere cu toti. Pe atunci locuiam in Madrid, pe o strada numita in mod straniu ca si numele meu Sf. Sebastian. Imi placeau mult acele locuri, si jucam cit era ziulica de mare fotbal cu prietenii, chiar erau si zile cind fugeam de la ore si ne refugiam toti la o margine de oras, pe bucatica de teren inverzit de natura.

Acasa ma astepta mama, tata si fratele mai mare Andres. Nu pot sa va redau cit imi era de scumpa aceasta familie, si cit de tare tineam eu la Andres, care avia pe atunci 18 ani. Andres era idolul meu, eu intre toate ma staruiam sa ii semen. Desi el ura fotbalul mie tot timpul imi zicea ca joc superb si ca ii place sa priveasca la jocul meu. Istoria fericirii mele se incheie atunci cind in intr-o vara cu nimic deosebita de celelalte , eram ca de obicei pe terenul de fotbal , fratele meu era in mica tribuna a acelui mic teren. In unul din momentele cind eram in plin atac si atentia mea era numai la mige si la poarta adversa , unul din aparatorii adversi intetionind sa-mi strice atacul a sarit din partea singa si am fost lovit puternic la picior si am cazut . In acele momente nu mai intelegeam nimic , doar auzeam glasul lui Andres. Peste citeva clipe deja eram in miinile medicilor, si ca prin vis am auzit ca am o fractura foarte grava la piciorul sting, si nu mai am sanse sa lovesc chiar mingea nu ca sa mai joc. La acele momente am crezut ca visez si nu am crezut in cele auzite. Peste inca o ora am am adormit, pe urma am aflat ca am fost operat si ca medicii au muncit mult ca sa pot sa merg pe ambele picioare. Am închis ochii la acel moment și m-am vazut ca joc fotbal, pe Camp Nou lînga Messi și Puyol, dar momental visul meu a fost șters și spulberat.

Am trecut foarte greu peste acest soc, stateam zile intregi deacum privind cum prietenii mei joaca fotbal. Unica persoana care ma sustinea si ma incuraja era Andres, si doar cu ajutorul lui am depasit peste acele momente grele.

La un an de la toate cele intimplate ma plimbal linistit pe una din strazile orasului, si auzul meu intiplator a sesizat o melodie cereasca iesita de la un instrument  necunoscut. Am urmarit cu mare atentie izvorul acelor sunete  ce mi-au frapat auzul, si am dat de un batrinel ce cinta in strada la vioara, instrument muzical rar vazut de mine. Am stat linga acel batrinel pina a inceput sa se inopteze, priveam la el mirat si cu mare atentie priveam cum minueste el acel instrumen ce ma cucerea cu fiecare nota ce imi facea sa tremure timpanul. Duma ce a terminat toate melodiile si deja isi facea lucrurile sa plece, eu cam timid, dar totusi m-am apropiat de el si i-am zis:

-Sunteti exceptional, am ramas fara cuvinte, sunteti un adevarat muzician !

-Multumesc tinere, si ma bucur mult ca ti-a placut.

-Cit de tare as dori si eu sa scot asa sunete magnifice din acest instrument, as fi foarte bucuros daca o sa ma invatati si pe mine cite ceva.

-Cum te numesti tinere ?

-Sebastian Delgado , domnule.

-Eu sunt Santos, batrinul violonist Santos, si uite ce iti spun, vino miine tot pe la aceeasi ora tot aici.

-Bine domnule Snatos, o sa vin .

  Si am plecat fericit spre casa. Ajuns acasa, primul care a aflat despre dorinta mea a fost desigur Andres. El apoi a zis la parinti , si nu stiu ce au vorbin si ce au decis dar a doua zi cind m-am trezi Andres sta in fata usii mele cu o vioara nou nouta in mina.

Asa a inceput o noua etapa , un nou vis in viata mea. Batrinul violonist Santos s-a tinut de cuvint si in fiecare zi ,doua ore mi le dedica mie si vioarei mele.

Am invatat multe de la el, era un batrin foarte destept si bun, in timp de citiva ani, el ma invatat toate melodiile cunoscute de el.
Asa au trecut cinci ani de ocupatie si muzica ,iar peste un an am si intrat la conservatoriu .

1.Enigmatica necunoscuta

Am inchis putin ochii si fara sa vreau am atipit, eram in parc  si era seara. Nu stiu de ce, dar am simtit o intepare la inima si am deschis ochii spontan. Privirea mea automat s-a indreptat inainte si ochii mei au vazut o frumusete cereasca.  Pe banca, viz-a-vi de mine era o tinara fata cam de virsta mea ce tinea o carte in mina si privea in jur foarte straniu. Am privit la ea inca o ora intreaga si ea nici nu s-a miscat de acolo, imi era interesant si aviam o mare dorinta de a ma apropia de ea si de a-i vorbi. Dar nu ma puteam sa ma misc din loc, parca eram amortit, si de aceea ma multumeam doar ca sa 0 privesc. Privea in jur cu ochii ei ca cerul de curati,si gingasi ca primele raze ale soarelui ,parul ei blond era putin ma jos de umeri si se lasa din cind in cind batut de vint ca asemeni unei campii de trandafiri ce se supune vintului.Avea o fata cereasca, buzele i se asemanau unor doua petale a unui trandafir roz,o infatisare diabolic de geniala.Avea pe ea o bluza de culoare albastru intunecat ce ii accentua ochii ei albastri de inger si corpul ei fin si fraged ca al unei zeite mitice, ce tremura la fiecare adiere a vintului de seara.Statea acolo pe banca,la sase pasi de mine linistita si smerita, privind consecutiv in toate directiile. Am asteptat inca mult timp pina ce privirea ei cereasca a privit si in directia mea , si in privirea ei am vazut o tristete  si suferinta. Dupa inca o jumatate de ora, totusi, am putut sa ma misc si sa fac sase pasi spre enigmatica necunoscuta, la care ochii mei au privit ca la un miracol tot acest timp.

M-am apropiat de ea si ca un timpit am intrebat :

-Buna seara domnisoara, puteti sa-mi spuneti va rog cit e ora ? Eu singur nu am inteles de ce anume asta am intrebat, dar acele cuvinte au esit fara ca sa ma gindesc.

La intrebarea mea ea nu a raspuns ci doar a privit la ceas si mi-a aratat si mie, si a zimbit, avea un zimbet simplu dar ce se strecura in mine si imi trezea fiecare celula ,fiecare particica al crerului. Am privit si eu la ceas si am vazut ca era ora opt si cinzeci. Dar nu am putut sa tac ,si din nou eu am stricat linistea.

-Ce seara minunata, dar s-a lasat putin frig . Ce ziceti daca va invit sa mergem in cafeneaua de peste drum? acolo se prepara o cafea senzationala. Am zis aceste cuvinte increzut in sine si cu un zimbet usor pe fata.

Dar ce mi-a fost de mirare , a fost ca tacerea ei a continuat. Doar a privit si mai mult nimic, m-a privit si in ochii ei am vazut o privire melancolica si o mare dorinta de a spune ceva. Dar ma privit putin, si spontan s-a sculat de pe banca si a plecat. Am privit in urma ei uimit, nu intelegeam nimic, eram tulburat.