1.Enigmatica necunoscuta

Am inchis putin ochii si fara sa vreau am atipit, eram in parc  si era seara. Nu stiu de ce, dar am simtit o intepare la inima si am deschis ochii spontan. Privirea mea automat s-a indreptat inainte si ochii mei au vazut o frumusete cereasca.  Pe banca, viz-a-vi de mine era o tinara fata cam de virsta mea ce tinea o carte in mina si privea in jur foarte straniu. Am privit la ea inca o ora intreaga si ea nici nu s-a miscat de acolo, imi era interesant si aviam o mare dorinta de a ma apropia de ea si de a-i vorbi. Dar nu ma puteam sa ma misc din loc, parca eram amortit, si de aceea ma multumeam doar ca sa 0 privesc. Privea in jur cu ochii ei ca cerul de curati,si gingasi ca primele raze ale soarelui ,parul ei blond era putin ma jos de umeri si se lasa din cind in cind batut de vint ca asemeni unei campii de trandafiri ce se supune vintului.Avea o fata cereasca, buzele i se asemanau unor doua petale a unui trandafir roz,o infatisare diabolic de geniala.Avea pe ea o bluza de culoare albastru intunecat ce ii accentua ochii ei albastri de inger si corpul ei fin si fraged ca al unei zeite mitice, ce tremura la fiecare adiere a vintului de seara.Statea acolo pe banca,la sase pasi de mine linistita si smerita, privind consecutiv in toate directiile. Am asteptat inca mult timp pina ce privirea ei cereasca a privit si in directia mea , si in privirea ei am vazut o tristete  si suferinta. Dupa inca o jumatate de ora, totusi, am putut sa ma misc si sa fac sase pasi spre enigmatica necunoscuta, la care ochii mei au privit ca la un miracol tot acest timp.

M-am apropiat de ea si ca un timpit am intrebat :

-Buna seara domnisoara, puteti sa-mi spuneti va rog cit e ora ? Eu singur nu am inteles de ce anume asta am intrebat, dar acele cuvinte au esit fara ca sa ma gindesc.

La intrebarea mea ea nu a raspuns ci doar a privit la ceas si mi-a aratat si mie, si a zimbit, avea un zimbet simplu dar ce se strecura in mine si imi trezea fiecare celula ,fiecare particica al crerului. Am privit si eu la ceas si am vazut ca era ora opt si cinzeci. Dar nu am putut sa tac ,si din nou eu am stricat linistea.

-Ce seara minunata, dar s-a lasat putin frig . Ce ziceti daca va invit sa mergem in cafeneaua de peste drum? acolo se prepara o cafea senzationala. Am zis aceste cuvinte increzut in sine si cu un zimbet usor pe fata.

Dar ce mi-a fost de mirare , a fost ca tacerea ei a continuat. Doar a privit si mai mult nimic, m-a privit si in ochii ei am vazut o privire melancolica si o mare dorinta de a spune ceva. Dar ma privit putin, si spontan s-a sculat de pe banca si a plecat. Am privit in urma ei uimit, nu intelegeam nimic, eram tulburat.